Pe lângă aceste realizări, Federația Română de Tenis salută calificarea istorică la Turneele Finale, WTA și ATP, a doi jucători români: Simona Halep și Horia Tecău.
„Este pentru prima dată în istoria tenisului românesc când România are, în același an, doi reprezentanți la Turneele Finale, WTA și ATP: Simona Halep și Horia Tecău. Cred că este o mândrie și o onoare nu doar pentru tenisul românesc, ci pentru întreaga mișcare sportivă din România, mai ales că la astfel de competiții participă doar 8 cel mai bine clasați jucători/perechi din lume. Simona și Horia, ambii componenți ai echipelor de Fed Cup, respectiv Cupa Davis, și-au creat fiecare drumul său pentru a se număra printre cei mai buni, iar rezultatele lor i-au făcut pe mulți copii să se îndrepte și să iubească tenisul.
Vreau să le mulțumesc amândurora, precum și tuturor juniorilor și jucătorilor profesioniști de tenis din România, pentru tot ceea ce fac pentru acest sport și pentru că ne reprezintă cu mândrie și onoare printre campioni. Felicităm performanța Simonei de la Turneul Campioanelor, din Singapore, unde a ajuns până în finală, și îi urăm mult succes lui Horia Tecău la Turneul Campionilor de la Londra.”, a declarat George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.
Simona Halep a participat, anul acesta, pentru prima dată la Turneul Campioanelor, competiție care s-a desfășurat la Singapore în perioada 19-26 octombrie. Jucătoarea noastră a ajuns până în finală, fiind învinsă de Serena Williams, numărul 1 mondial.
Simona Halep le-a învins în Grupa Roșie, din care a făcut parte, pe Eugenie Bouchard (Canada) și Serena Williams (SUA) și a pierdut, în 3 seturi, în fața Anei Ivanovic (Serbia). În semifinale, Simona a trecut de Agnieszka Radwanska (Polonia).
Horia Tecău va participa, anul acesta, pentru a treia oară la Turneul Campionilor, în proba de dublu. În 2011 și 2012, jucătorul nostru l-a avut ca partener pe Robert Lindstedt (Suedia). Perechea româno-suedeză s-a oprit de fiecare dată în faza grupelor. Anul acesta, Horia Tecău va juca alături de olandezul Jean-Julien Rojer. Turneul Campionilor are loc la Londra, în perioada 9-16 noiembrie.
La feminin, singurele jucătoare române care au mai participat la Turneul Campioanelor au fostVirginia Ruzici, în anii 1983 și 1984, și Irina Spîrlea în anul 1998.
La masculin, doar Ilie Năstase a mai fost prezent la Turneul Campionilor. El s-a calificat de 5 ori în competiția finală, în perioada 1971-1975, ajungând de fiecare dată în finală și câștigând 4 dintre ele: în 1971, 1972, 1973 și 1975.