Deși GSP a anunța inițial că sportiva româncă ar putea participa la turneul de categorie WTA 500 de la Tokyo, Halep ar fi negat aceste zvonuri.
Wild cardul de la Tokyo, infirmat
După ce sursa citată a anunțat că Simona Halep ar fi primit un wild card pentru turneul Toray Pan Pacific Open, programat să înceapă pe 25 septembrie, fostul lider mondial al tenisului feminin a anunțat că nu a primit niciun wild card din partea organizatorilor japonezi.
Astfel, sportiva româncă a pus capăt speculațiilor legate de o posibilă revenire rapidă pe teren, anunță Digisport.
Fanii Simonei vor trebui să mai aștepte cel puțin până la sfârșitul lunii octombrie pentru a o vedea din nou în acțiune. Halep a confirmat că este interesată să joace la turneul WTA 250 de la Hong Kong, care va începe pe 28 octombrie.
Ultima apariție oficială a Simonei Halep a avut loc la un turneu Challenger din Paris, pe 15 mai. În acea confruntare, Halep a fost nevoită să abandoneze în primul tur, după ce a pierdut primul set (7-5) și conducea în al doilea cu scorul 2-3, în fața americancei McCartney Kessler.