Simona Halep (30 de ani) se află în pregătiri intense pentru primul turneu de Grand Slam al anului 2022, la Australian Open de la Melbourne. Constănțeanca a făcut Revelionul în ”cantonament”, în timp ce soțul său sărbătorea în România, alături de familie și prieteni.
Cum fusul orar al României este cu nouă ore după cel din Australia, soțul Simonei Halep s-a bucurat de noul an mai târziu decât fostul lider mondial.
Simona Halep se pregătește intens de Australian Open!
Toni Iuric a postat o fotografie de la petrecerea de Revelion, alături de unul dintre antrenorii Simonei, Daniel Dobre. De partea cealaltă, la aproximativ aceeași oră, Simona avea antrenament.
Campioana de la Roland Garros și Wimbledon nu a pierdut momentul de a face haz de necaz, de a se amuza pe seama petrecăreților. A alăturat cele două fotografii și a făcut un story în care a scris: ”Unii cu sapa, alții cu mapa”.
Nouă ore mai devreme față de ora României, Simona Halep a petrecut intrarea în anul 2022alături de oamenii din staff-ul său: Adrian Marcu, Theo Cercel și Alexandru Tăanse. De asemenea, a mai avut-o alături pe Alexandra Cadanțu și soțul ei, Uladzimir Ignatik, dar și pe Irina Bara.
Australian Open debutează pe 17 ianuarie, iar finala feminină este programată pe 29 ianuarie. Va fi ediția cu numărul 110 din istorie și a 54-a din Era Open.
Este a 12-a oară când Simona Halep se va afla pe tabloul principal de la Melbourne. Prima dată se întâmpla în 2011. Cea mai bună performanță a sa a fost înregistrată în 2018. Atunci, Simona Halep a pierdut finala împotriva Carolinei Wozniacki, scor 6-7 (3), 6-3, 4-6. Mai are, de asemenea, o semifinală în 2020, pierdută la Garbine Muguruza, scor 6-7 (8), 5-7.