ACTUALIZARE 12.55. Stere Halep, tatăl Simonei, a dezvăluit cu ce-și va trata fiica, odată ajunsă acasă: “O așteptăm cu plăcintă cu dovleac. E la cuptor deja!”. Familia Simonei Halep a plecat spre casă la bordul unui SUV de lux. Simona Halep a urcat în spate, în timp ce părinții au stat în față.
Simona Halep, urcându-se în mașina părinților, care au așteptat-o la aeroport., ACTUALIZARE 12.50. “Multe jucătoare m-au felicitat, dar cel mai mult m-a impresionat mesajul Serenei Williams, primit pe Instagram. M-a bucurat mult și mi-a confirmat că nu este doar cea mai bună jucătoare de tenis din lume, ci și un om extraordinar. Eu n-am avut curajul să o felicit când a născut, așa că am făcut-o aici”, a afirmat Halep.
ACTUALIZARE 12.35. “Am primit sute de mesaje de felicitare, după ce am devenit numărul 1. Cred că această zi mă va ajuta să ajung și mai sus, chiar dacă de acum înainte va fi și mai dificil. Nu pot să spun că am avut o viață grea sau o carieră grea, dar toate sacrificiile sunt uitate când îți atingi scopul. Următorul obiectiv este câștigarea unui turneu de Mare Șlem și să mă mențin cât mai mult posibil pe locul 1 WTA”, a continuat Halep.
Stere și Stania Halep, părinții Simonei, au așteptat-o la aeroport. ACTUALIZARE 12.29. “Este o onoare să fiu astăzi aici, în fața dumneavoastră. După cum se vede, sunt emoționată. Mă bucur că ziua aceasta va rămâne în istoria tenisului, că o româncă a fost numărul 1 mondial. Le mulțumesc tuturor celor care au lucrat cu mine, de vreo douăzeci și ceva de ani. Mă simt bătrână, dar nu sunt. Mă bucur că sunt acasă”, a declarat Simona Halep.