Numărul 1 mondial în tenisul feminin, constănțeanca Simona Halep, a declarat că a ratat prea mult în primul set al meciului cu Qiang Wang (China), câștigat cu 7-5, 6-1, în optimile turneului WTA de la Indian Wells (California).
“Știam ce am de făcut și am jucat bine. Am lipsit câteva săptămâni din cauza accidentării, iar acum sunt în revenire, așa că mă simt un pic obosită, iar în primul set am ratat prea mult. Însă, apoi am înțeles cum trebuie să joc împotriva ei și a fost mult mai ușor”, a declarat Halep, citată de agențiile internaționale de presă.
Simona Halep, campioană la Indian Wells în 2015, are acum 17 victorii și o înfrângere în acest sezon, în care a câștigat ambele titluri la Shenzhen și a jucat finala la Australian Open.
În sferturile turneului de la Indian Wells, Halep o va înfrunta pe croata Petra Martic, victorioasă cu 6-3, 7-6 (4) în fața cehoaicei Marketa Vondrousova.