Nici eu nu ştiu ce antrenor să aleagă, Simona ştie cel mai bine. Eu am zis că ea nu are nevoie de antrenor. Eu când jucam aveam o domnişoară în colţul terenului şi mă inspira mai bine. Glumesc. Dar eu cred că atunci când eşti numărul 1 mondial nu prea mai ai nevoie de antrenor.
Poate să îţi organizeze antrenamentele şi programul, dar ca tenis Simona Halep ştie ce are de făcut. Eu nu m-aş băga să o antrenez că iar iau amenzi, sar la arbitri, eu mă enervez. Dar ea ştie să joace tenis, nu are nevoie”, a explicat Năstase, potrivit Agerpres.
La 9 noiembrie, antrenorul australian Darren Cahill a anunţat că nu va mai colabora din 2019 cu jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, invocând motive familiale.
Năstase a mai afirmat miercuri că Marius Copil, numărul 61 mondial, îl putea învinge pe Roger Federer în finala de la Basel de la sfârşitul lunii octombrie dacă era puţin mai atent. “Marius Copil e foarte bine acum, mai ales că performanţa şi jocul bun le-a avut împotriva lui Federer, care nu e un oarecare. După mine, dacă era mai atent putea câştiga finala atunci în două seturi”, a spus fostul număr 1 mondial.
Ilie Năstase a participat, miercuri, la un eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 5 ani de la inaugurarea Ţiriac Collection, prima galerie privată deschisă publicului în România, care reuneşte modele auto şi moto emblematice, atât clasice, produse începând cu anul 1899, cât şi de ultimă generaţie, aparţinând celor mai importanţi producători din lume.