Simona Halep s-a calificat fără probleme în sferturile de finală de la Roland Garros, după un meci perfect în fața belgiencei Elise Mertens, numărul 16 mondial. Liderul WTA a avut nevoie de mai puțin de o oră pentru a închide meciul în două seturi, 6-2, 6-1. Calificarea în sferturi este recompensată la Roland Garros, cu un premiu de380.000 de euro şi cu 430 de puncte WTA.
Românca nu i-a dat nicio șansă belgiencei Elise Mertens. Ca și în meciul direct din turul secund de la Madrid, liderul ierarhiei mondiale a defilat și a controlat disputa de la un capăt la altul. Simona a pierdut doar două game-uri în primul set. În actul secund și-a dominat chiar și mai clar adversara aflată pe locul 16 WTA. Finalistă a ultimei ediţii, Halep s-a impus cu 6-1 şi continuă în competiţia cu premii totale de peste 20 de milioane de dolari. În sferturi va juca împotriva învingătoarei duelului Caroline Garcia – Angelique Kerber.
Halep a avut un as în acest meci, a comis o dublă greşeală, a avut procentaje remarcabile la punctele reuşite cu ambele servicii (63% la primul, 70% la al doilea), a adunat 16 winners şi a comis 13 erori neforţate. Mertens a reuşit un as, a comis 4 duble greşeli, procentajele sale la serviciu fiind mai mult decât modeste (48% la primul, 28% la al doilea), a reuşit 13 mingi direct câştigătoare şi a contabilizat 22 de erori neprovocate.
LIVE TEXT HALEP – MERTENS, ROLAND GARROS
UPDATE 13:07: HALEP – MERTENS 6-2, 6-1. BREAK, SET și MECI SIMONA HALEP! Jucătoarea noastră s-a calificat în sferturile de finală de la Roland Garros după o prestație de excepție. Halep a avut nevoie de mai puțin de o oră pentru a încheia conturile cu Elise Mertens.
UPDATE 13:04: HALEP – MERTENS 6-2, 5-1.Break Mertens! Primul game câștigat de belgiancă în acest set vine pe serviciul Simonei. În acest game a 16-a jucătoare a lumii a avut primele mingi de break din meciul cu Halep
UPDATE 13:00: HALEP – MERTENS 6-2, 5-0. BREAK ALB SIMONA! Liderul WTA este de neoprit în acest act secund. Simona a reușit al doilea break alb la rând și va servi pentru accederea în sferturile de finală de la Roland Garros
UPDATE 12:58: HALEP – MERTENS 6-2, 4-0. Belgianca a dat semne că ar putea reveni și a condus cu 30-0 în acest game, dar Simona a revenit și a câștigat 4 puncte la rând și implicit game-ul
UPDATE 12:54: HALEP – MERTENS 6-2, 3-0. BREAK ALB SIMONA! Meciul pare în acest moment un antrenament cu public pentru Simona Halep care se îndreaptă către sferturile de finală de la Roland Garros
UPDATE 12:51: HALEP – MERTENS 6-2, 2-0.Simona și-a consolidat break-ul reușit în game-ul precedent și continuă să conducă ostilitățile pe Centralul de la Roland Garros
UPDATE 12:48: HALEP – MERTENS 6-2, 1-0. BREAK SIMONA! Halep începe excelent setul secund, unul în care a fost aproape de un break alb. Mertens a reușit până la urmă să ia un punct
# Statistica primului set, unul care a durat 37 de minute și în care Simona a câștigat 36 de puncte și a reușit un as