Simona Halep, 32 de ani, ar putea reveni în acțiune abia la Roland Garros, a anunțat tatăl jucătoarei, Stere Halep, prezent pe Arena Națională la meciul FCSB – Farul de sâmbăta seara, încheiat 2-1. A devenit limpede, astfel, că fostul lider mondial nu-și va face apariția la Roma, pentru turneul care se desfășoară la Foro Italico între 6 și 19 mai.
La jumătatea sezonului de zgură, Simona Halep n-a pășit deocamdată pe suprafața pe care a cunoscut cele mai mari satisfacții de-a lungul carierei.
Motivele sunt legate, în principal, de situația fizică a fostei campioane de la Roland Garros și Wimbledon, care încă nu-și găsește ritmul dorit pentru a reintra cu drepturi depline în competiții.
De când a ales să accepte wild-card-ul primit la Miami, au existat nenumărate speculații despre calendarul pe care Simona Halep îl va avea în această primăvară. Sportiva primise invitații atât la Oeiras, o întrecere de categorie WTA 125k, cât și la Madrid, dar s-a văzut nevoită să le decline pe ambele din considerente medicale.
Cum Roma, competiția unde s-a impus în 2020 și unde a disputat alte două finale, nu i-a acordat un wild-card, revenirea pe teren a româncei se amână, cel mai probabil, până la Roland Garros, informație confirmată și de tatăl Simonei:
„Simona e foarte bine, Doamne ajută! Sperăm s-o vedem la Roland Garros, dacă primește wild-card”, a comentat Stere Halep în conversația avută cu reporterii.
Openul Parizian se desfășoară anul acesta în perioada 25 mai – 9 iunie. Calificările încep mai devreme, pe 20 mai. Dacă francezii nu-i acordă wild-card, Simona Halep ar trebui să „survoleze” trei tururi pentru a ajunge pe tabloul principal.
Nu e limpede dacă Simona Halep va primi wild-card la Roland Garros
Până în acest moment, nu există indicii concrete că fosta câștigătoare de la Paris va beneficia de o invitație pe tabloul principal de la Paris, o situație despre care Halep a vorbit cu precauție ultima oară. În cazul în care acest lucru nu se materializează, românca ar putea fi nevoită să joace calificări la turneul de Mare Șlem unde a disputat trei finale.
Site-ul tennisuptodate a analizat recent situația în care se află Simona Halep și alte două campioane de Grand Slam, Caroline Wozniacki și Emma Răducanu:
„Dintre cele două, Simona are șanse mai mari să primească o invitație, fiind campioană în 2018. Dar marea întrebare din jurul ei e legată de suspendarea pentru dopaj. Când Sharapova a revenit în sport, organizatorii de la Roland Garros au refuzat să-i dea un wild card, cazul fiind faimos.